La ce ne este de folos „parteneriatul strategic” cu SUA, când pentru americani suntem un soi de sclavi, iar, după cum se vede în imaginea de sus, tricolorul românesc, pe care atâta zicem că-l iubim, a fost transformat de către „parteneri” într-un soi de cârpă pentru şters la dos, chiar pe teritoriul României?
Se ştie prea bine că România s-a închinat în faţa Americii, cu fruntea în ţărână, oferindu-i cu smerenie şi cu mânile tremurânde tot avutul său, libertatea şi independenţa de stat. De asemenea, a renunţat la demnitatea naţională şi a intrat cu o uşurinţă de-a dreptul suspectă în rolul de slugă prea-plecată, care face absolut tot ce-i porunceşte „jupânul” de la Washington. Cum ar fi, de pildă, acea atitudine belicoasă la adresa Rusiei.
View original post 898 more words