„Democraţiile occidentale sunt decadente. Vor fi învinse de acei oameni disciplinaţi din Est!”. Cu aceste cuvinte i se adresa Adolf Hitler generalului SS Wilhelm Mohnke, în ultimele lui zile petrecute în buncărul din Berlin. Se referea Hitler doar la apropiatul şi inevitabilul deznodământ al războiului, îngrozit de tropotul bocancilor soldaţilor ruşi pe străzile berlineze? Sau scruta viitorul Estului până în zilele noastre, când Rusia este tot mai puternică sub sancţiunile occidentale, iar China a preluat supremaţia economică mondială prin surclasarea Statelor Unite ale Americii?
Într-o Germanie puternic afectată economic de criza lumii capitaliste, care a debutat cu crahul bursei americane din 1929, ascensiunea lui Hitler la putere în 1933 a redat speranţa poporului german. Însă pentru noul cancelar soluţiile redresării nu erau relansarea economică şi reorganizarea socială, ci ample acţiuni militare în scopul cuceririi de noi teritorii şi pentru afirmarea supremaţiei „rasei ariene”. Aşa au prins viaţă cele două…