9 Mai 1945 – 9 Mai 2016 Pacea Europei la a 71-a aniversare

Merita!

Alexandru Voicu

Ziua Victoriei.jpg„Democraţiile occidentale sunt decadente. Vor fi învinse de acei oameni disciplinaţi din Est!”. Cu aceste cuvinte i se adresa Adolf Hitler generalului SS Wilhelm Mohnke, în ultimele lui zile petrecute în buncărul din Berlin. Se referea Hitler doar la apropiatul şi inevitabilul deznodământ al războiului, îngrozit de tropotul bocancilor soldaţilor ruşi pe străzile berlineze? Sau scruta viitorul Estului până în zilele noastre, când Rusia este tot mai puternică sub sancţiunile occidentale, iar China a preluat supremaţia economică mondială prin surclasarea Statelor Unite ale Americii?

Într-o Germanie puternic afectată economic de criza lumii capitaliste, care a debutat cu crahul bursei americane din 1929, ascensiunea lui Hitler la putere în 1933 a redat speranţa poporului german. Însă pentru noul cancelar soluţiile redresării nu erau relansarea economică şi reorganizarea socială, ci ample acţiuni militare în scopul cuceririi de noi teritorii şi pentru afirmarea supremaţiei „rasei ariene”. Aşa au prins viaţă cele două…

View original post 843 more words

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s